Sfaturi pentru modernizare

Înlocuirea sistemelor de încălzire vechi este în general o idee foarte bună. Eficienţa crescută a noilor sisteme de încălzire reduce consumul de energie al instalaţiei dvs. Înlocuirea sistemelor de încălzire vechi determină costuri de operare mai mici şi reduce impactul asupra mediului.

Modernizarea nu este un proces care durează mult timp: În general, un nou sistem de încălzire se instalează în maxim trei zile. În special dacă este vorba despre un sistem Vaillant, deoarece componentele sunt deja pre-asamblate pe cât de mult posibil.

Atunci când vă înlocuiţi vechiul sistem de încălzire puteţi păstra aceeaşi sursă de energie, să o modificaţi treptat sau să faceţi trecerea directă la energia regenerabilă.

Utilizarea unei surse de energie existente cu tehnologia modernă

Înlocuiţi-vă cazanul vechi cu altul modern, mult mai eficient, în condensaţie. Veţi reduce în mod semnificativ costurile de funcţionare ale sistemului dvs. şi veţi proteja mediul. Cazanele noastre în condensaţie utilizează căldura generată de gazele de ardere, obţinându-se astfel o eficienţă energetică de până la 98 procente. Puteţi reduce consumul de combustibil cu până la 30%, comparativ cu vechiul sistem de încălzire.

Sunt necesare doar câteva modificări minore – în funcție de situaţie - pentru această soluţie rapidă şi simplă. Este posibil să fie nevoie să schimbați doar coşul de eliminare a gazelor.

Puteţi afla mai multe detalii privind cazanele în condensaţie pe gaz oferite de Vaillant

Treceţi treptat la energia regenerabilă

Majoritatea sistemelor de încălzire vechi funcţionează ineficient şi emit prea mult CO2. Creşterea preţurilor la combustibili generează şi o creştere a costurilor de operare. Sistemele de încălzire bazate pe energie regenerabilă vă permit să nu mai fiţi afectat de preţurile ridicate ale combustibililor fosili şi să protejaţi mediul, în acelaşi timp. Nu trebuie să investiţi în tot ceea ce este necesar dintr-o dată. Puteţi instala echipamentele noi în funcție de cum este necesar.

Reducerea costurilor cu ajutorul energiei solare

Vă puteţi dota sistemul de încălzire pentru a utiliza componente care utilizează energie regenerabilă. De exemplu, puteţi genera căldură pentru încălzirea apei şi încălzirea încăperilor cu ajutorul colectorilor solari. În combinaţie cu cazanele moderne în condensaţie puteţi satisface aproximativ 60% din necesarul de apă caldă şi 20% din nevoile de încălzire. Modernizarea nu este complicată şi vă poate ajuta să vă reduceţi în mod semnificativ costurile cu încălzirea.

Pentru mai multe detalii privind colectorii solari Vaillant accesaţi

Sisteme hibride: energie regenerabilă şi încălzire pe gaz

Căutaţi o soluţie de dimensiuni mici şi compactă care să utilizeze energia regenerabilă? În acest caz, un sistem hibrid este o soluţie interesantă. Sistemul hibrid combină o pompă de încălzire cu un sistem de condensare a gazelor într-un spaţiu restrâns. Unităţile de perete pentru interior pot fi utilizate în mod flexibil şi sunt uşor de modernizat. Sistemul de management hibrid inteligent asigură o reducere semnificativă a costurilor operaţionale.

Trecerea completă la energia regenerabilă

Sunteţi în căutarea celei mai avansate soluţii? Atunci trebuie să vă axaţi pe deplin pe energia regenerabilă. Aceasta vă asigură o autonomie faţă de majorarea preţurilor la combustibilii fosili. Astfel, reduceţi costurile de operare şi protejaţi mediul. În multe cazuri, este posibil să beneficiaţi de ajutoare de la guvern.

Pompele de căldură: propria sursă de energie

Pompele de căldură moderne utilizează căldura din aer, apă sau sol pentru încălzirea apei sau a încăperilor. Mediul vă furnizează aproximativ 75% din necesarul de energie. Această energie este disponibilă de-a lungul întregului an, în cantităţi nelimitate. Pompa de căldură este ecologică, fiindcă nu produce emisii.

O pompă de căldură pe aer/apă este foarte potrivită pentru a vă înlocui vechiul sistem de încălzire: Nu sunt necesare renovări majore. Costul de conversie şi de achiziţie este mic. Chiar şi instalarea unei pompe de căldură pe apă de mare/apă sau a unei pompe de căldură pe apă/apă se poate amortiza în timp, în funcţie de caracteristicile imobilului.

Cu cât fluxul de temperatură necesar este mai redus, cu atât mai eficientă va fi pompa de căldură. Aşadar casa dvs. trebuie să aibă suprafeţe mari de încălzit care să permită funcţionarea la temperaturi scăzute. Casa dvs. trebuie de asemenea să fie bine izolată pentru a asigura eficienţa energetică.

Încălzire cu peleţi: Încălzire cu energie din surse regenerabile

Vă puteţi asigura un preţ redus la combustibil dacă optaţi pentru încălzirea cu peleţi. Peleţii sunt produse naturale fabricate din talaş şi rumeguş. Acestea sunt arse într-un cazan special pentru lemn. Cazanul nostru inovator pe peleţi este neutru în ceea ce priveşte carbonul, ceea ce înseamnă că eliberează în mediu o cantitate de dioxid de carbon identică cu cea absorbită de lemn pe durata creşterii.

Cazanul poate furniza încălzire pentru una sau două case familiale şi poate fi uşor integrat în sistemul existent. Aşadar este adecvat pentru înlocuirea vechiului sistem de încălzire. Aveţi nevoie de o încăpere uscată în casă pentru depozitarea peleţilor. Pentru operare, selectaţi unul dintre cele trei sisteme convenabile de realimentare. Mai apoi totul este complet automat. Elementele de control integrate reglează toate componentele. La cerere este disponibil şi un sistem solar care complementează minunat sistemul.

Sistemul de încălzire adecvat

Nu există o soluţie standard atunci când căutaţi sistemul de încălzire adecvat. Însă găsirea sistemului care se potriveşte nevoilor dvs. nu este atât de dificilă. Discutaţi cu unul dintre instalatorii Vaillant. Aceştia vă pot ajuta în alegerea noii instalaţii de încălzire.

Linkuri conexe

Cum funcţionează diferitele tehnologii

Surse disponibile de energie

Sfaturi pentru clădirile noi